Lacrimi reci

Ești tristă ca și vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâți și ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.

Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.

În ritmuri scurte pieptul îți tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea

spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îți exaltă:
să vii, să ierți, să pleci din lumea ta?

Din vol. “Oare”

Orașul fără nume

Pe-o stradă, în orașul fără nume
Prin care trec de-atâtea ori în gând,
E-o ușă ce mă-mbie-n altă lume
În care pot să cumpăr sau să vând.

E-o taxă de intrare: două visuri
Pe care mi se dau, în schimb, monezi,
Să joc, să fac din ele compromisuri
Și fapte-n care poți să te încrezi.

Nu trebuie decât ca, la ieșire,
Pe fiecare pleoapă să le țin,
Doar două, ca și visuri la venire,
O taxă-a reintrării în destin.

Acolo, înăuntru, pe la mese,
Sunt puse-n joc speranțe, viitor,
Se mai plusează vorbele alese
Și sentimente, și iubiri, și dor.

E-un troc, o-nvălmășeală de trăire,
De moarte-amestecată cu un lut
Călcat cu tălpi de-amară tăinuire
Pe-o stradă-ntr-un oraș necunoscut.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Plasa tăcerii

M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat,
e caldă strânsoarea în care mă ții,
ți-e sete de mine, iar ochii tăi vii
sclipesc într-un verde atât de curat!

Îmi uit și de aripi, nu-mi trebuie zbor,
în gânduri îmi ești, iar în plasă te am
în zbateri tăcute, cum nici nu credeam
că pot să mă simt c-un așa agresor.

Nu știu dacă-s eu sau ești victimă tu,
căci rolul se poate schimba orișicând
atunci când la pândă se-așează, flămând,
oricare, iar celălalt nu zice “Nu!”.

Te-aștept în tăcere, în vis și în gând,
pe-o pânză întinsă, de dor suspinând.

Din vol. "Chipul iubirii"

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

Din vol. “Eterna căutare"

Suflet în oglindă

Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,
privind oglinda care-ţi spune: “Tu
eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!”
şi îi răspunzi: “Da, da!”, în loc de “Nu!”

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea
când te simţeai iubită şi-ai fi vrut
ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,
să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească
sub arcul ce îi străjuie frumos,
iar buzele în roşu să lucească
şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da, şi încă eşti,
dar ce să ştie ea, doar o oglindă,
de sufletul pe care-l găzduieşti,
căci n-are cum în tine să descindă.

Din vol. "Eterna căutare"

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniștite și fără sfârșit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viață mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
și-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte și visuri,
ieșind în lumină din vechi amintiri,
șoptește în pânze, adie înscrisuri
și-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniștit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre țărmul iubit.

Din vol. "Zece"

Descărcări de suflet

Sărutul nostru-i altfel, e-o trăire
pe care-o știm demult, căci a mai fost
în alte lumi, de care n-avem știre
-secretul e al sufletului nost-

E o-ntâlnire dincolo de fire,
în care nu-i prezent și nici trecut,
ci doar atingerea în regăsire
a celor ce, o vreme, s-au pierdut.

Se manifestă ca o descărcare
a tot ce niciodată nu vom ști,
căci doar iubirea este-aceea care
decide cărui suflet va vorbi.

Iubita mea, hai să le dăm o șansă
și, printre buze, lucruri din trecut
să povestim în minunata transă
a sufletelor noastre, prin sărut!

Din vol. "Chipul iubirii"

Razele toamnei

Curgeau din cer tomnaticele raze,
C-o strălucire albă-diafan
Ce îi dădeau lucirea de topaze
Poienii din al râului liman.

Se ascundeau în picurii de rouă,
În aburii ce se-nălțau spre cer,
Se bucurau de-o altă toamnă, nouă,
De-un mic popas prin timpul efemer.

În joaca lor din zorii dimineții,
S-au prins și-n stropi de râu au zăbovit
Cât să aducă bucurie vieții
În dansul verii care s-a sfârșit.

Apusul ei e-al toamnei răsărit
În străluciri de raze. “Bun venit!”.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Vocea gândului

Valurile nopții poartă, înspumate,
Gânduri fără formă și frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte-n turnul de cetate,
Sufocat de lanțul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciți în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mișcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Își găsește-o cale-n zidul plin de cruci
Și singurătatea turnului o curmă:
“Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ți-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ți-a-mplinit menirea și, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare.”

Din vol. "Eterna căutare"

Sunt ce vrei tu

Ți-am construit castelul din cuvinte
pe care numai ție ți le-am spus,
dar care-au fost, nu-mi mai aduc aminte;
știu doar că le-am șoptit la un apus.

Îmi amintesc de noaptea-ceea-n care,
uimiți, ne-am declarat că ne iubim
iar în sărutul nostru, fiecare,
am înțeles că am putea să fim

în cartea vieții, umbre de-altădată
ce iar s-au întâlnit, pe vechi cărări
de suflete ce le-au parcurs odată
și le-au pierdut în valuri de uitări.

Castelul nostru, încă mai rezistă,
bătut de vânturi și udat de ploi,
în sufletele noastre ce insistă
să-l reclădim, să-i facem turnuri noi

și printre nori să strălucească iară
așa cum a făcut-o mai demult,
căci este încă, nu doar vrea să pară,
o vrajă dintr-un vis ciudat, ocult.

Sunt vrăjitor, sunt mag ce naște vise,
sunt ce vrei tu: iubire, suflet, chin,
sunt amintirea faptelor promise,
sunt nimeni uneori ... și-al tău destin.

Din vol. “Călător prin gânduri”